“Invit lumea să redescopere bibliotecile, să vadă că sunt altceva decât simple depozitoare de carte” Interviu cu Elena Tîrziman, directorul Bibliotecii Naționale a României

Emil Truta pune din nou intrebari legate de rolul unei biblioteci iar de data aceasta ii raspunde Elena Tirziman, Directorul Bibliotecii Nationale a Romaniei. In mod natural discutia atinge si subiectul foarte incitant al noului sediu al bibliotecii.

Va dorim lectura placuta!


Emil: Ce este biblioteca în viziunea dvs?
Elena Tîrziman: Aș face o departajare, întâi ce reprezintă conceptul de bibliotecă și apoi ce reprezintă Biblioteca Națională a României, pentru că ne aflăm la Biblioteca Națională a României. Pentru mine, biblioteca este un context de formare a personalității, alături de familie și școală. Ea definește ceea ce vom deveni ca adulți. Este un punct de reper în existența fiercăruia dintre noi. De multe ori, când ne analizăm pe noi sau analizăm oamenii din jurul nostru, prietenii noștri, analizăm și contextul în care aceştia şi-au făcut achiziţiile de cunoaştere, traseul pe care l-au avut, îi analizăm şi prin prisma bibliotecii pe care au asimilat-o. Apoi, dacă e să definesc ce înseamnă Biblioteca Națională a României, aș porni de la ce înseamnă o bibliotecă națională în general. O bibliotecă națională este o instituție unică la nivel național, ea însemnând referențialul cultural și științific-documentar pentru o țară sau, altfel spus, este memoria creației intelectuale a țării respective, fixate în documente.

Emil: Ce motive ar avea un om de rând să vină la bibliotecă?
Elena Tîrziman: În primul rând, pentru a se informa. Asta e definiția standard, răspunsul standard. Vii la bibliotecă pentru că eşti în căutarea unei informații şi aici, în sfârşit, o găseşti. Mai mult decât atât, o găsești într-o formă deja evaluată, validată, lucru foarte important şi valoros pentru oricine. Există un bibliotecar, există instrumente de lucru care te ajută să te informezi asupra problemei pe care o ai de rezolvat. Sau, de ce nu, pur și simplu vii pentru loisir, pentru a-ți petrece timpul. Dar mai vii la bibliotecă și pentru contextul pe care ți-l oferă ea. Exact cum te duci la cinematograf chiar dacă vezi filme la televizor, vii la bibliotecă pentru anturajul pe care îl poți întâlni, pentru a descoperi lucruri pe care nu le știai şi le găsești aici, vii la bibliotecă pentru că intri într-o instituție de cultură care contribuie la formarea ta ca om.

Emil: În ultima vreme filmele au devenit tot mai accesibile, muzica poate chiar mai mult, internetul pare să cuprindă totul. În acest context, pare ideea de bibliotecă oarecum depășită?
Elena Tîrziman: Asta e o idee care circulă în ce privește informația contemporană, aceea de a crede că mijloacele de informare sunt concurente între ele și că un mijloc de informare nou elimină un mijloc de informare mai vechi. Cum apariția televizorului nu a înlăturat cinematograful, nici apariția altor forme de diseminare a informației nu va înlătura biblioteca. Dimpotrivă, sunt structuri complementare, fiecare dintre ele având o menire anume. De exemplu, apelezi la internet în scopul unei informații ușor accesibile, dar aceasta nu este întotdeauna de calitate, nu este evaluată. Dacă ai nevoie de o informație pertinentă, evaluată, apelezi la bibliotecă. Dacă ai nevoie de o informație care costă, iar tu nu poți să ți-o permiți, apelezi la bibliotecă, biblioteca fiind cea care poate cumpăra acea informație. Deci, din punctul meu de vedere, toate celelalte mijloace de informare, însemnând chiar mass-media, însemnând internetul, însemnând alte structuri de informare și documentare, sunt complementare structurii care înseamnă bibliotecă. Și, în măsura în care vor înțelege lucrul acesta, se vor sprijini reciproc, vor putea să coabiteze într-un scop nobil.

Emil: Cum credeți că va arăta biblioteca viitorului?
Elena Tîrziman: Păi deja biblioteca viitorului s-a conturat, nu trebuie să ne-o mai imaginăm, o vedem deja! De la biblioteca de azi, transformată într-o structură mult mai dinamică, cu foarte multă tehnologie, până la așa-numita bibliotecă fără ziduri. Ați amintit în întrebarea anterioară de internet. Ce găsim de fapt pe internet? Găsim tot informație. În prezent, biblioteca nu se mai axează doar pe document, ci şi pe informație. Găsim tot felul de documente virtuale, digitale. Și, practic, în sensul cel mai larg al cuvântului, biblioteca viitorului va fi o bibliotecă fără ziduri, dar ramânând acea structură de informare și documentare de care toți avem nevoie. În plus, după cum ştiţi, pe internet conținutul digital cel mai pertinent și mai relevant este creat tot de structurile infodocumentare tradiționale.

Emil: Cum ați caracteriza biblioteca sau sistemul de biblioteci din România?
Elena Tîrziman: Putem să pornim de la o caracterizare standard a sistemului de biblioteci și apoi să vedem în ce măsură acesta se apropie de acea definiție standard. Bibliotecile sunt organizate peste tot, în toată lumea, în fiecare țară, într-un sistem format din mai multe tipuri de biblioteci, îndeplinind funcţii specifice. Astfel, vorbim de biblioteci școlare, nu mai este nevoie, cred, să precizez care e rolul lor, vorbim de biblioteci universitare, tot în cadrul bibliotecilor din sistemul educațional, vorbim de biblioteci de strictă specialitate, cum sunt bibliotecile instituțiilor de cercetare, vorbim de biblioteci publice și de o singură bibliotecă națională. Ele sunt organizate într-o structură piramidală. În România, în vârful piramidei se găsește Biblioteca Națională, care are rol metodologic și de coordonare. Toate trebuie să reacționeze și să interacționeze între ele, astfel încât sistemul să funcționeze ca un întreg. Ce se întâmplă în realitate în România? Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, cu toate instituțiile publice de la noi. În măsura în care instituțiile ordonatoare de credit înțeleg menirea acestor instituții, în aceeaşi măsură instituţiile publice reușesc să își îndeplinească menirea. Apreciem, din perspectiva noastră de bibliotecă națională, având o viziune globală asupra celorlate biblioteci din sistem și comparând cu nivelul altor sisteme de biblioteci din Europa, că suntem la un nivel mediu spre superior. Altfel spus, bibliotecile din România și-au înțeles menirea și încearcă, în măsura în care resursele le permit, să-și îndeplinească funcțiile și atribuțiile specifice.

Emil: Merg românii la bibliotecă?
Elena Tîrziman: Mersul românilor la bibliotecă depinde de tipul de bibliotecă. Dacă e vorba de o bibliotecă de specialitate dintr-un institut de cercetare implicat în proiecte, biblioteca e un instrument de lucru, e nucleul, centrul vital pentru acea instituție. Dacă e vorba de o bibliotecă universitară, studenții merg la bibliotecă în funcţie de interesele de informare şi de cerinţele impuse de şcoală, în special în perioadele de vârf (sesiuni de examene etc.). Dacă e vorba de o bibliotecă publică, nu mai ești constrâns să mergi la bibliotecă de o acțiune exterioară ție, ci pur și simplu mergi dintr-o motivaţie interioară. Asta ar fi diferența între bibliotecile de învățământ și bibliotecile publice. Românii merg la bibliotecă pentru că găsesc acolo informații sau documente pe care nu își permit să le cumpere, descoperă acolo un context de lectură, întâlnesc alți oameni care au nevoi similare. Bibliotecile, cu dinamismul lor contemporan, sunt și spaţii de socializare. Care ar fi procentul mediu în care merg românii la bibliotecă? Nu diferă de procentul mediu în care merg europenii la bibliotecă. Cam 25-30% din oameni se înscriu la bibliotecă și, chiar dacă nu sunt prezenți în sălile de lectură, împrumută cărți acasă sau participă la un eveniment susținut și promovat de o bibliotecă publică.

Emil: Cum se reflectă acestă relație pe care omul de rând o are cu biblioteca în caracterul românului în general?
Elena Tîrziman: Ar trebui să pornim de la faptul că, de-a lungul timpului, din perioada modernă şi până în contemporaneitate, românii au înţeles importanţa de a avea o carte în acasă. Chiar și românul obișnuit, chiar și țăranul. Un exemplu clasic: badea Cârțan, care a fost un veritabil promotor al culturii. Asta spune foarte mult despre caracterul românului. Deci, atât timp cât românul se preocupă să aibă în casă o carte, să-şi constituie o bibliotecă, atâta timp cât se preocupă ca şi copiii săi să aibă cărţi, indiferent dacă este țăran, muncitor sau intelectual, înseamnă că el relaționează cu biblioteca. Și dacă relaționezi cu biblioteca personală, atunci relaționezi și cu o bibliotecă instituțională. Un posibil răspuns la întrebarea dvs. e succesul pe care l-au avut, în ultima vreme, trusturile româneşti de presă, când au promovat un ziar însoțit de-o carte. Acest lucru a arătat că românul are dorința de a-și constitui o bibliotecă. În măsura în care există cineva care îl ajută, el este receptiv. Asta ne dă speranțe și pentru instituțiile de tip bibliotecă.

Emil: Se vorbește tot mai mult în ultimul timp despre sistemul educațional cum că ar fi oarecum la pământ. Cum ar putea bibliotecile să ajute să se iasă din acest impas?
Elena Tîrziman: În primul rând, bibliotecile sunt parte a sistemului de învățământ și orice acțiune pozitivă sau negativă asupra sistemului bibliotecilor din sistemul de învățământ se repercutează în mod direct asupra acestuia. Ele sunt în primul plan al actului educațional. În momentul în care biblioteca școlară nu mai e prezentă în activitatea școlară ca instrument sau în care profesorul nu mai folosește biblioteca școlară ca instrument, elevul nu mai frecventează biblioteca școlară, lucru care are efecte negative asupra rezultatelor sale şcolare. Bibliotecile publice sunt oarecum în planul doi în relația cu învățământul. Vorbim aşadar nu de un contact direct, ci de unul mediat. Acest fapt este mult mai vizibil în mediul rural, în mediul bibliotecilor comunale, unde biblioteca publică are şi rol de bibliotecă școlară. Ca să sintetizez răspunsul la întrebarea dvs., calitatea învățământului este dată de calitatea tuturor factorilor care compun sistemul de învățământ, prin urmare și de bibliotecă. Dacă biblioteca este susținută, atunci rolul ei devine vizibil.

Emil: Poate Noaptea Bibliotecilor să fie un mic pas care să activeze, oarecum, să fie un semnal ca să ieșim din situația asta?
Elena Tîrziman: Noi ne dorim lucrul ăsta, pentru că va fi un eveniment la nivel național care va oferi o şansă ca lumea să înțeleagă ce s-a întâmplat în ultimul timp cu bibliotecile. De fapt, ce s-a întâmplat cu societatea în sine, modul cum ea a evoluat. Ne dorim să fie cunoscut faptul că nici bibliotecile nu au rămas în urmă și că oferă acum mai mult decât documente în format tradiţional – acces la informație, la documente pe toate suporturile, activităţi culturale variate. Bibliotecile se transformă din structurile statice de odinoară în structuri dinamice, active. Este un prilej să deschidem porțile, pentru ca lumea să vadă ceea ce suntem acum. Biblioteca este azi un spaţiu al interferențelor culturale şi ştiinţifice – expoziţii, spectacole de teatru, concerte, simpozioane, conferinţe etc. Faptul că acest eveniment se întâmplă şi este promovat la nivel național ne ajută foarte mult și sperăm ca mesajul să fie perceput.

Emil: Credeți că astfel bibliotecile ar putea să fie propriu-zis unul din elementele motoare ale modernizării societății?
Elena Tîrziman: Dacă simplificăm şi asimilăm conceptul de bibliotecă cu cel de informație – ştiut fiind că informaţia înseamnă putere – putem afirma că nu există progres fără bibliotecă. Când ne gândim la funcțiile clasice ale bibliotecii, ne gândim mai întâi la funcția ei patrimonială, care se referă la memoria intelectuală a unei comunităţi, apoi la funcția ei educațională, cea care are rol de susținere a formării individului prin actul educațional, şi nu în cele din urmă la funcția ei culturală. Toate acestea arată că biblioteca este o instituție care se intersectează în activitățile ei cu școala, cu alte instituții de cultură, cu societatea în general. Dezavantajul bibliotecilor e că încă nu sunt folosite la potențialul pe care pot să îl ofere. Poate că e și vina noastră că nu ne-am făcut suficient de cunoscuți.

Emil: Cum ați vedea o folosire la potențial maxim?
Elena Tîrziman: Potenţialul maxim al bibliotecii depinde de resursele de care dispune. De exemplu, ca să poți organiza activități culturale de calitate, ai nevoie în primul rând de un spațiu adecvat. Nu întâmplător o sală de spectacol are o sonorizare specială, care nu există, de regulă, în biblioteci. Deci, ca să poți să aduci spectacole în bibliotecă, e nevoie să adaptezi și contextul în care ele se vor produce. Marea problemă a bibliotecilor din România e legată de insuficiența resurselor. Insuficiente resurse tehnologice, insuficiente resurse de spațiu, insuficiente resurse de personal. Atunci când încerci să faci tot ce e mai bun din activitatea ta, dar cu resurse limitate, nu poți avea rezultate extraordinare. Chiar dacă nivelul de competență există, rezultatele nu sunt la fel de vizibile. Aşa cum se întâmplă în sport – în măsura în care investești într-o echipă, ai și rezultate.

Emil: Acum un pic și despre BNR. Care ar fi cele mai valoroase colecții pe care le aveți?
Elena Tîrziman: Bibliotecile mari – cum este şi Biblioteca Națională a României – când vorbesc despre colecțiile lor valoroase, vorbesc mai întâi despre colecțiile speciale. Colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale a României cuprind diverse categorii de documente (fotografii, carte veche, manuscrise, partituri, hărţi, grafică etc.) care se evidențiază prin anumite elemente: vechime, valoare bibliofilă. BNR are în jur de jumătate de milion de documente în colecții speciale. Cele mai multe se află la Colecțiile speciale din București, celelalte la Filiala Batthyaneum, din Alba Iulia. Dacă vorbim de carte românească veche, cea mai valoroasă e Liturghierul lui Macarie, prima carte tipărită în spațiul românesc, în 1508. Cât despre cartea străină, cel mai vechi document este Codex Aureus, carte-manuscris din secolul IX. În colecţiile speciale ale bibliotecii sunt numeroase ediții princeps, bibliofile, manuscrise de scriitor (români şi străini), aproximativ 2.000 de documente româneşti de cancelarie din sec XV-XIX. În categoria foi volante avem firmanul prin care, în 1862, sultanul recunoaşte ca desăvârşită Unirea Principatelor, apoi apelul lui Ferdinand I pentru intrarea în primul război mondial, documente de cancelarie ale lui Alexandru Ioan Cuza, fondul documentar Kogălniceanu în care aflăm detalii privind perioada pașoptistă. Dacă e vorba de jurnale, îl pot menţiona pe cel al lui Titu Maiorescu. Există apoi o colecţie spectaculoasă de 660 de biblii în 30 și ceva de limbi și dialecte, inclusiv în dialecte africane. Avem inclusiv Tora scrisă pe pergament, hărți şi globuri terestre vechi. În colecția de grafică avem aproape 20.000 de ex-librisuri, 8.000 de stampe japoneze, inclusiv meniuri de la sfârşitul sec. XIX. Sperăm să reuşim să facem cunoscute toate aceste documente deosebite.

Emil: Și acum dați-ne exemplu și de o carte, o colecție nouă care e extraordinară prin ceva sau s-ar deosebi din ce e pe piață.
Elena Tîrziman: În ceea ce priveşte colecţiile noi, pot să menţionez mai întâi albumele de artă. Spectaculoase, după 1989, sunt şi lucrările care fac parte din literatura pentru copii, cu o grafică deosebită şi cu o valoare educaţională pe măsură.

Emil: Ați putea realiza un profil al cititorului de la biblioteca națională?
Elena Tîrziman: Biblioteca națională nu trebuie confundată cu o bibliotecă publică. Noi ne adresăm în primul rând societăţii ca întreg, faţă de care avem datoria de a păstra memoria culturală naţională (prin Depozitul Legal și prin funcția patrimonială). O categorie importantă de utilizatori sunt editurile, cărora Biblioteca Naţională le oferă serviciile de acordare a numerelor internaţionale standard (ISBN, ISSN, ISMN), precum serviciul de catalogare înaintea publicării (CIP). Dar în egală măsură ne adresăm cititorilor, utilizatorilor propriu-zişi de toate tipurile, care sunt similari celor ai bibliotecilor publice – de la pensionarul cititor de ziare și monitoare oficiale, până la studentul aflat în perioada de sesiune. Mai avem apoi un tip de utilizator comun cu cel al bibliotecilor specializate – cercetătorii, dat fiind că oferim, printre altele, serviciul de împrumut internaţional, prin care aducem spre consultare lucrări din colecţiile bibliotecilor străine. Colecțiile speciale oferă cercetătorilor, istoricilor etc. acces la valoroase fonduri documentare. Prin urmare, nu se poate vorbi de un singur tip de utilizator sau de cititor la Biblioteca Națională.

Emil: Ce alte evenimente mai pregătiți în afară de Noaptea Bibliotecilor?
Elena Tîrziman: În afară de evenimentele prin care marcăm diverse momente din istoria culturală naţională, în ultimii ani, am iniţiat câteva serii de mare succes, precum Hibernal de chitară, Teatroteca Dodoloață, Ora de literatură la Biblioteca Naţională. Am oferit spectacole de teatru, de operă, proiecții de film etc. Toate acestea au un rol educațional, dar şi cultural, punând în relaţie textul cu diversele arte – muzică, teatru, film.

Emil: Acum, un pic despre noul sediu. Când a început, cred că e corect să zic mutarea, sau când va începe propriu-zis mutarea?
Elena Tîrziman: Mutarea a început deja. Am aşteptat acest sediu mai mult de 40 de ani. Prima temă de proiectare este din 1968.

Emil: Tot acolo era?
Elena Tîrziman: Acesta a fost de la început amplasamentul clădirii. S-a refăcut tema de proiectare cu studii de rezistență, după cutremurul din 1977; s-a început execuția în 1986, a durat 3 ani, s-a întrerupt în 1989, s-a continuat puțin câte puțin pentru a definitiva anumite spații de depozitare, din bugetul bibliotecii, dar, de fapt, abia în 2007 au început efectiv lucrările de construcţie sau mai bine zis de reconstrucție a Bibliotecii Naționale a României. Sperăm să fie terminată în noiembrie 2011, când va fi inaugurată clădirea, nu şi biblioteca. Am început deja să mutăm colecțiile. Nu sunt încă aranjate la raft. Am folosit spațiile la care constructorul a terminat execuţia, pentru a depozita documente – aflate până nu demult în depozite improprii închiriate – în adevărata lor casă, aşa cum o numim noi. Anul 2012 va fi un an al mutărilor și al amenajărilor în noile spaţii (săli de lectură, spaţii expoziţionale, birouri, depozite, săli de conferinţă etc.). Estimăm că în septembrie-octombrie 2012 vom deschide Biblioteca Națională pentru public. Va fi deci o deschidere etapizată.

Emil: Deci pentru public cam într-un an ar fi deschiderea?
Elena Tîrziman: Anumite servicii vor fi accesibile chiar mai devreme (serviciile Depozit Legal şi ISBN-ISSN-CIP, de altfel, nu vor fi întrerupte deloc). În ceea ce priveşte accesul la colecţii, în maxim un an vor fi deschise majoritatea sălilor de lectură. Până atunci, sperăm să asigurăm funcționarea sălilor de conferință, a spațiilor expoziționale şi de spectacol. Avem deja propuneri de colaborare din partea Centrului Cultural Italian, a Ambasadei Mexicului, precum şi a Ambasadei Peru. De asemenea, pentru anul 2012, o agendă culturală care va include lansări de carte, concerte, spectacole de teatru etc. Aşadar, vrem să menținem în atenția publicului Biblioteca Națională chiar și până la deschiderea sălilor de lectură.

Emil: Cine va avea acces acolo?
Elena Tîrziman: Oricine dorește să petreacă un timp într-o ambianţă culturală, intelectuală şi prietenoasă.

Emil: Ce formalități va trebui să îndeplinească un om de rând pentru a putea intra în bibliotecă?
Elena Tîrziman: Permisul de cititor se eliberează rapid, pe baza actului de identitate. Cu acest permis, cititorul va avea acces la biblioteca propriu-zisă. Având la dispoziţie un spațiu imens, 120.000 mp, vom avea şi zone de socializare şi de petrecere a timpului liber, cum ar fi anticariate, librării, expoziţii, cafenele etc.

Emil: Ziceți-ne din noutățile cele mai impresionante pe care le va avea noua clădire.
Elena Tîrziman: În primul rând, arhitectural va fi o clădire spectaculoasă. Vom avea săli de lectură imense, pe care le vom amenaja după modelul British Library, în sensul că vor fi atât săli de lectură organizate pe domenii, cât şi săli care să reflecte o anumită arie geografică (cultură și civilizație nord-americană, cultură și civilizație din America Latină etc.). Vom avea şi săli multifuncționale. Studenții care lucrează la un proiect în comun, în echipă, vor găsi aici spații adecvate. Există de asemenea spații pentru copii, de la clasa întâi până la clasa a 5-a (în care sperăm să aducem toată logistica necesară, astfel încât ei să-și poată face temele și proiectele la Biblioteca Națională a României), dar şi o ludotecă, pentru preşcolari – un spațiu larg și generos, în care se pot organiza spectacole de teatru de păpuși, carnaval, va exista de asemenea şi o sală pentru persoane cu dizabilităţi, amenajată special în acest scop. Vrem să avem o bibliotecă dinamică, în care se întâmplă tot timpul ceva. Se întâmplă ceva legat de informare, de un eveniment cultural şi științific etc. Un loc unde să nu te plictisești. La toate acestea, se adaugă activităţile legate de funcțiile naționale pe care le îndeplinim. Deşi mai puţin vizibile publicului, ele sunt la fel de importante. România e prezentă în toate statisticile științifice internaționale pe baza instrumentelor de lucru pe care noi le producem.

Emil: Mi-ați zis mai devreme că unul dintre capitolele la care bibliotecile românești suferă cel mai tare ar fi tocmai acesta al spațiilor, al echipamentelor.
Elena Tîrziman: Gândiți-vă că bibliotecile sunt adevărate uzine de prelucrare şi accesibilizare a informaţiei şi a documentelor. Odată intrate în bibliotecă, documentele parcurg un flux de prelucrare a informaţiei care se încheie pe monitorul utilizatorului, precum şi un flux al documentului propriu-zis care se încheie pe rafturile şi pe mesele din sălile de lectură. Spre deosebire de o uzină, care vinde tot ceea ce produce, noi producem „pe stoc”, în sensul că produsul nostru final ajunge în depozite. Aceste depozite necesită condiții de microclimat pentru a proteja documentele adunate în timp. Puţine biblioteci beneficiază, din păcate, de depozite adecvate. Din acest motiv, chiar dacă deţin o colecţie bogată de documente, ele sunt inaccesibile din lipsă de spațiu, nu pot fi puse în valoare, în circulație, așa cum ar trebui.

Emil: În acest context, ar fi noul sediu o bibliotecă la nivel cu ceea ce găsim în afară, poate în vestul Europei?
Elena Tîrziman: Odată cu noua cădire, Biblioteca Naţională a României devine similară celor din ţările civilizate. Aşa cum am spus, bibliotecile naționale sunt structuri unice la nivel național, exprimă memoria și creația intelectuală ale acelei națiuni. Prin urmare, sediile de biblioteci naționale sunt în general clădiri simbolice. În Spania, biblioteca naţională se află în palatul regal, la fel şi în Austria şi în Ungaria. În multe alte cazuri, sunt construcții cu destinație specială de bibliotecă națională, amplasate în cele mai vizibile locuri din capitala ţării. Este cazul British Library, al Bibliotecii Naționale a Franței. Și apropo de Biblioteca Națională a Franței, dicționarele şi enciclopediile franceze înregistrează, articolul national, ocurenţa la nationale, cu referire strictă la Biblioteca Naţională a Franţei.

Emil: Eu atât am avut să vă întreb. Dacă mai aveți ceva de completat…
Elena Tîrziman: Având în vedere faptul că discuția noastră a avut loc în contextul în care organizăm Noaptea Bibliotecilor, aș dori să profit de prilejul pe care mi-l oferiți și să invit lumea să redescopere bibliotecile,să vadă că sunt altceva decât simple depozitoare de carte, să vadă că s-au modernizat, să vadă că au comori ascunse. Biblioteca poate să devină parte din viața noastră, a tuturor.

Emil: Vă mulțumesc.
Elena Tîrziman: Vă mulțumesc și eu.

Un gand despre ““Invit lumea să redescopere bibliotecile, să vadă că sunt altceva decât simple depozitoare de carte” Interviu cu Elena Tîrziman, directorul Bibliotecii Naționale a României

  1. Pingback: Noaptea bibliotecilor.10 cărţi pe care le ofer - Elena Cîrîc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>